Momentul în care rușii au detonat o bombă nucleară ca să stingă un incendiu. De ce au luat această decizie radicală VIDEO
Adesea ne gândim la bombele nucleare ca la arme extreme de distrugere. În timp ce sunt cu siguranță exact asta, în anii 1960 superputerile lumii au început să cerceteze utilizări mai practice pentru aceste dispozitive.
Bombă atomică, folosită și în alte scopuri decât letale
SUA și Uniunea Sovietică se aflau în toiul Războiului Rece la începutul anilor 1960. Ambele țări aveau stocuri de arme nucleare, cu mii de exemplare stând neutilizate în țările lor respective.
SUA a creat ulterior Operațiunea Plowshare, iar Uniunea Sovietică un program numit „Explozii nucleare pentru economia națională”. Operațiunea Plowshare a fost înființată în SUA pentru a explora posibilitatea utilizării exploziilor nucleare pentru săpături sau fracturarea gazelor naturale.
Dovezile testelor acestui proiect pot fi încă observate în craterele din deșertul Nevada. În mod surprinzător, acest proiect de cercetare a persistat aproape 20 de ani, în perioada 1958 – 1975.
Sovieticii cercetau, de asemenea, utilizările practice ale exploziilor nucleare și, la fel ca SUA, cercetarea lor era concentrată pe gazele naturale și minerit. În ciuda acestui fapt, nu s-a acordat prea multă atenție impactului ambiental al acestor teste nucleare.
Inginerii sovietici din spatele proiectului au contaminat o regiune dens populată de-a lungul fluviului Volga. De asemenea, au decis să folosească bombe pentru a distruge un râu și a crea un rezervor, lucru pe care l-au reușit, cu excepția faptului că este încă radioactiv și în ziua de astăzi.
Vezi și: Efectul ciudat al pericolului unui atac atomic: ce făceau americanii la începutul ”Războiului Rece”
Ce au încercat rușii să facă
În timpul acestei cercetări nucleare, oamenii de știință au realizat că ar putea rezolva o problemă care persista de ani de zile. În 1963, un puț de gaz din sudul Uzbekistanului a suferit o fractură la o adâncime de 2,4 kilometri. Gazul natural a luat foc și a ars constant în următorii trei ani.
Acest foc aparent necontrolabil provoca pierderea a mai mult de 12 milioane de metri cubi de gaz în fiecare zi. Fizicienii au calculat că, dacă o bombă nucleară ar fi detonată la o adâncime de aproximativ 1.500 de metri și aproape de puțul de gaz, presiunea rezultată ar putea stinge focul.
Cercetătorii au calculat, în cele din urmă, că bomba trebuia să aibă o putere de 30 de kilotone, sau dublul puterii bombei aruncate peste Hiroshima.
În 1966, au fost forate două puțuri, înclinându-se către regiunea terminus, determinată să fie la o adâncime de 1,4 kilometri. Bomba de 30 de kilotone a fost coborâtă și apoi puțul însuși a fost astupat cu ciment.
„În acea zi rece de toamnă din 1966, un seism subteran de o forță fără precedent a zguduit pământul]acoperit doar de iarbă rară pe nisip alb. O ceață prăfuită s-a ridicat deasupra deșertului. Torța portocalie a puțului în flăcări s-a diminuat, mai întâi încet, apoi tot mai rapid, până când a tremurat și în cele din urmă s-a stins.
Pentru prima dată în 1.064 de zile, liniștea a coborât în zonă. Zumzetul asemănător unui jet al puțului de gaz fusese eliminat”, scria ziarul sovietic Pravda Vostoka, la vremea respectivă.
Rezultatul testului Testul a fost un succes, dar curând inginerii s-au confruntat cu un alt caz pentru a-și testa abilitățile. Câteva luni mai târziu, un incendiu a izbucnit la câmpul de gaz Pamuk și s-a extins la suprafață prin diferite puțuri de foraj.
Inginerii au determinat că pentru a opri acest incendiu, ar trebui să coboare o bombă de 47 de kilotone la o adâncime mai mare de 2,44 kilometri. Bomba a fost coborâtă în puț, umplută cu ciment ca și înainte și detonată. După câteva zile, focul s-a oprit.
După această a doua încercare reușită de a stinge incendii mari de gaz, sovieticii au descoperit ceea ce considerau o utilizare extrem de practică a exploziilor nucleare.
În luna iulie a aceluiași an, au folosit, de asemenea, o explozie nucleară pentru a opri un puț care scurgea în Ucraina. Ultima încercare cunoscută de a folosi această practică a avut loc în 1981, pe un puț de pe coasta de nord-vest a Rusiei.